Nu există vreun produs mediatic, care să nu fi reacţionat la prima iniţiativă a ministrului sănătăţii, Cseke Attila de a introduce o taxă pe alimentele cu conţinut ridicat de grăsimi, zahăr, sare şi conservanţi, cu alte cuvinte cele de tip fast food. Ştiam deja că la fotbal şi femei se pricepe toată lumea, iar acum constatăm că avem destui specialişti şi în sistemul sanitar.

La numirea în funcţia de ministru al sănătăţii, UDMR a luat în considerare politicienii capabili de a se confrunta cu sistemul sanitar. Nu am dorit cu orice preţ să numim un medic în această funcţie, deoarece avem convingerea că acest sistem are nevoie în primul rând de un manager ferm şi descurcăreţ. Există enorm de multe nemulţumiri privind sistemul sanitar, presa relatează zilnic despre „escrocheriile” medicilor, „abuzurile” farmaciştilor, despre spitalele supraaglomerate, bolnavii abandonaţi, iar lista poate continua. Pacienţii  aşteaptă (pe bună dreptate) să constate o oarecare îmbunătăţire a situaţiei.

Amicul meu, Cseke Attila a fost numit în fruntea acestui sistem, iar el şi-a început activitatea cu un gest pe care orice om raţional l-ar fi făcut. A efectuat un bilanţ al veniturilor existente şi al cheltuielilor necesare. Evident (din nefericire) concluzia a fost că veniturile sunt mult sub necesarul chetuielilor. Ce e de făcut într-o astfel de situaţie? Trebuie căutate resurse.

Încet începe să devină o banalitate faptul că în Statele Unite sau ţările occidentale dezvoltate numărul supraponderalilor este foarte mare. Sondajele şi statisticile demonstrează de asemenea că numărul copiilor supraponderali este în continuă creştere, iar stilul de viaţă al tinerei generaţii este legat mai degrabă de petrecerea timpului în faţa calculatorului decât practicarea unui sport, mişcarea fizică sănătoasă. Şi în această privinţă sunt multe de făcut.

Cseke Attila încearcă să găsească o soluţie (parţială) la cele două probleme: creşterea veniturilor în sistemul sanitar fără de care nu există posibilitate de dezvoltare, respectiv sporirea nivelului de sănătate al tinerilor, ceea ce pe termen mediu şi lung va duce la economisiri semnificative pentru domeniul sanitar. Ştiu, bineînţeles, că aceste măsuri sunt extrem de nepopulare, dar nici un critic al lui Attila nu a venit cu vreo propunere de soluţii alternative. Nu a venit nimeni cu soluţii de schimbare a sistemului sanitar fără a se recurge la bani. Toţi vorbesc numai despre politicenii urâţi care atentează la buzunarul oamenilor, dar nimeni nu spune vreun cuvânt despre măsurile alternative.

Perseverenţă, Attila, perseverenţă!