You are currently browsing the monthly archive for mai, 2009.

1. Când o organizaţie judeţeană a UDMR demarează acţiunea de postare a afişelor pe panourile oficiale abia după ce îi ameninţ că le voi lipi eu personal.

2.Când stafful unei campanii judeţene imi planifică turneul electoral, astfel ca timpul programat pentru vizita într-o localitate să fie de opt ore. La întrebarea mea privind motivele unei astfel de decizii, răspunsul este: aşa am considerat necesar.

3. Când turneul meu electoral într-un judeţ ajunge să fie planificat cu maximă seriozitate abia după ce se află că alături de mine va fi prezent şi preşedintele Markó Béla.

4. Când organizaţiile judeţene sunt invitate să participe la manifestarea de lansare a campaniei electorale cu 80-100 de membrii, iar în cele din urmă încap cu toţii într-un Logan.

Mai sunt trei săptămâni de campanie, deci cu siguranţă voi mai reveni pe marginea acestui subiect…

Stimate doamne şi domni, stimaţi delegaţi ai Congresului!

În urmă cu 10 ani, am intrat pentru prima dată pe uşa sediului Prezidiului Executiv din strada Republicii. Eram student, iar părul îl aveam mult mai lung. Timp de câteva luni aveam sarcina de a citi ziarele de dimineaţă, decupând articolele mai interesante, pe care le lipeam pe o coală albă de hârtie, apoi le intitulam şi catalogam. Acest proces pe atunci încă complicat îl numeam monitorizarea presei. De atunci însă şi monitorizarea presei – şi multe alte – au trecut printr-un amplu proces de schimbare. M-am schimbat şi eu la rândul meu (sau cel puţin aşa sper). În continuare merg zilnic să lucrez la acelaşi sediu din strada Republicii, în continuare citesc ziare, însă sarcina mea nu se mai rezumă doar la decuparea şi lipirea articolelor interesante.

Sunt mândru că lucrez în structura UDMR, iar cunoştinţele şi experienţa acumulată până în prezent în cadrul Uniunii, doresc să o aprofundez astfel încât datorită muncii mele noi tinerii să putem considera că merită să decidem în favoarea rămânerii pe pământul natal.

Prima mea experienţă europeană semnificativă a avut loc în anul 2000. Călătoream spre Danemarca. Am primit viza daneză într-o singură zi, deoarece la vremea respectivă puţini cetăţeni români călătoreau spre această ţară. Neexistând curse aeriene lowcost, eram nevoit să merg cu trenul, fiind necesar astfel să obţin şi o viză de tranzit de la Consulatul Germaniei din Sibiu. După 30 de ore de aşteptare în stradă, am şi obţinut documentul necesar. La graniţa dintre Germania şi Danemarca trecerea frontierei a fost o pură formalitate, călătorii trebuiau doar să-şi arate paşapoartele după care vameşul mergea mai departe.

Dar când aceştia au zărit paşaportul românesc de culoare vişinie, m-au obligat să despachetez conţinutul rucsacului meu de 80 litri, verificând în detaliu fiecare din obiectele mele personale. Până şi şosetele împachetate le dădeau de bănuit controlorilor. Se comportau cu mine de parcă eram un infractor. Cu alte cuvinte: a fost o experienţă negativă de care nu îmi amintesc nici azi cu plăcere.

De atunci însă s-au schimbat multe. Într-o direcţie bună. Pentru noi, tineretul de azi, Europa are o cu totul altă semnificaţie decât pentru părinţii noştri. Eu încă îmi amintesc de dulciurile aduse pe ascuns din Ungaria, de Trabant-urile est-germane. Însă pentru cei mai tineri decât mine, şi pentru cei care votează pentru prima dată în acest an, nu mai au habar despre aceste lucruri. În concepţia lor Europa nu mai reprezintă un tărâm al miturilor şi legendelor, nu mai reprezintă Canaanul intangibil. În percepţia noastră de acum Europa este mult mai concretă, reală, tangibilă.

La solicitarea şi cu sprijinul Conferinţa Tineretului Maghiar, a organizaţiilor de tineret maghiare am acceptat această nouă postură, ce reprezintă totodată şi o nouă provocare pentru mine. Mi-am asumat cu plăcere sarcina candidării deoarece am convingerea că trebuie să aducem Europa mai aproape de tineri, trebuie de asemenea să-i oferim tineretului şansa de a ajunge în Europa. Pentru tinerii maghiari din Transilvania Europa înseamnă libertate şi şansă. Înseamnă libertatea de a circula, şi şansa pentru o educaţie competitivă şi de calitate, posibilitatea aprofundării studiilor şi şansa evoluţiei individuale, a obţinerii unui loc de muncă, posibilitatea de a clădi un viitor.

Avem mult de muncit şi acasă. Avem foarte multe de făcut în privinţa lărgirii şanselor şi posibilităţilor pentru tineri. De asemenea avem multe probleme nerezolvate în domeniul învăţământului şi al dezvoltării profesionale, al posibilităţilor de obţinere a unui loc de muncă, al întemeierii şi siguranţei familiei.

Mulţi consideră că tinerii nu sunt interesaţi de politică, motiv pentru care nici nu participă la vot. Aceasta se datorează poate şi greşelii noastre, a politicului, politicienilor. Este evident faptul că abordarea tineretului, a tinerilor nu este posibilă prin organizarea a câtorva chefuri şi concerte electorale. Interesul tinerilor pentru politică nu se va schimba de pe o zi pe alta după o campanie electorală.

Trebuie să fim permanent preocupaţi de această chestiune, menţinând mereu problema pe ordinea de zi şi oferind soluţii reale tinerilor, in special celor care sunt primii afectaţi de deciziile adoptate azi de către politicieni.

Vă mulţumesc pentru atenţie!