Nu trece an ca pe masa Parlamentului să nu ajungă vreun proiect de lege care urmăreşte rezolvarea problemei românilor „persecutaţi” din Ţinutul Secuiesc. De cele mai multe ori este vorba de nişte propuneri absurde, dar lupta cu retorica naţionalistă este mereu crâncenă. Zilele acestea a ajuns în Parlament proiectul de lege privind facilităţile oferite familiilor de români care, persecutate fiind, au plecat după ’89 şi acum doresc să se reîntoarcă în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Desigur este vorba despre grija firească şi normală a iniţiatorilor şi nu despre vreo manevră electorală.

Iată ce scrie un cotidian ediţia de azi: Câţiva parlamentari ai PRM şi PSD au iniţiat un nou proiect de lege împotriva maghiarilor din Ţinutul Secuiesc. Proiectul prevede încurajarea reîntoarcerii familiilor de români în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Conform iniţiatorilor proiectului legislativ, familiile de români au fost „alungate” din aceste trei judeţe, după 21 decembrie 1989, de „iredentiştii maghiari”.

Cum e cu aceste familii alungate? Care este adevărul de fapt? Politica pentru minorităţi a sistemului comunist s-a desfăşurat pe mai multe paliere şi a fost un adevărat succes. Să amintesc doar câteva exemple: vânzarea „pe bucată” a saşilor, expansiunea bisericii ortodoxe, modificarea componenţei etnice a zonelor locuite preponderent de minoritatea maghiară. Această ultimă manevră a dus la „alungarea” românilor de după schimbările din ’89. Aceste persoane venite din spaţiul extra carpatic au fost mereu străini în noua lor casă. Nu au reuşit să se acomodeze nici dacă s-a asigurat locuinţă, locuri de muncă întregii familii, de cele mai multe ori în funcţii de conducere, ceea ce însemna şi salarizare peste mediu. Nu au reuşit să se acomodeze pentru că nu cunoşteau limba vorbită pe stradă, nu erau familiarizate cu specificul zonei, cu tradiţiile, cultura, etc. Iar cu prima ocazie, după schimbările din ’89, s-au întors de unde au venit, acasă. Acolo, unde se simt cu adevărat acasă. Nimeni nu a fost alungat, nimeni nu a fost obligat, nimeni nu a fost persecutat. Au vrut o viaţă mai bună, au plecat pentru că aceasta a fost alegerea lor firească şi uite că dintr-o dată au devenit eroi. Săracii. Huoooo… jos cu iredentiştii maghiari!

PS Nu zic că nu au fost câteva conflicte izolate, dar este o exagerare să generalizăm.