Problema lansării unui candidat din partea UDMR la prezidenţialele din toamnă se anunţă a fi una extrem de interesantă. Consultările interne arată negreşit că este nevoie de un candidat propriu, fapt subliniat şi de sondajul de opinie efectuat înaintea alegerilor euro-parlamentare. Nu este la fel de clar însă cine ar urma să ocupe această poziţie. Cred că nu va reprezenta vreo noutate dacă voi înşira numele celor 4 posibili candidaţi: Borbély László, Frunda György, Kelemen Hunor şi Markó Béla.
De ce este importantă candidatura – din punct de vedere al candidatului?
Frunda György nu este popular şi un politician cunoscut la nivel naţional pentru că a fost preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, ori pentru că este senator sau avocat. De două ori a fost candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale, într-o perioadă în care nu prea se întâmpla să vedem politicieni maghiari înfruntându-se de la egal la egal cu politicieni români, cu şanse reale de a câştiga disputele. Electoratul maghiar era mândru că are un candidat propriu, care de fiecare dată face faţă situaţiei, puteau fi mândri de faptul că singurul „păcat” al candidatului maghiar este că e maghiar. Reuşeau să se identifice cu acesta, credeau în cauza pe care o susţinea, din această cauză au mers la vot cu mai mult entuziasm, dar, ceea ce este important din prisma alegerilor prezidenţiale din 2009, l-au aşezat undeva foarte sus din punct de vedere al încrederii şi al respectului. Dacă întrebăm omul de rând despre rezultatele concrete al activităţii lui Frunda György ca senator sau ca avocat, sunt sigur că foarte puţini vor reuşi să răspundă în temă. În schimb, toată lumea ştie că a fost candidat la prezidenţiale.
Oricine ar fi candidatul UDMR-ului, dacă reuşeşte să facă o figură frumoasă în această ipostază, ar câştiga foarte mult în ceea ce priveşte notorietatea, recunoaşterea şi încrederea, în primul rând în ochii comunităţii maghiare, dar nu este de neglijat nici influenţa pe care ar căpăta-o în cadrul Uniunii ori felul în care va fi privit de politicienii români.
De ce este importantă candidatura – din punct de vedere al organizaţiei?
Poate cel mai clar răspuns ar fi: UDMR-ul, cu cele 5-9 procente ale sale, este puternic dacă poate înclina balanţa. Aşa a fost în 1996, în 2000 şi în 2004, când Uniunea „a încoronat regele”, deoarece acel partid sau acea coaliţie urma să guverneze care a reuşit să câştige sprijinul UDMR-ului. Voi aminti doar în paranteză că am putut, putem vedea cu toţii ce se întâmplă când se poate guverna fără sprijinul UDMR.
Scopul este, aşadar, ca în turul doi al alegerilor prezidenţiale să cerem electoratului maghiar să voteze un candidat sau altul, iar, ca urmare, să putem încheia o înţelegere politică în concordanţă cu interesele comunităţii pe care o reprezentăm.
În cazul în care nu lansăm un candidat propriu, ne vom lovi de cel puţin trei dezavantaje: Primul este faptul că nu se va putea măsura ponderea voturilor maghiarilor, deci nu se va putea încheia acea înţelegere despre care vorbeam. Al doilea dezavantaj se manifestă în posibilitatea ca acel candidat care va fi sprijinit de UDMR şi de votul comunităţii maghiare să piardă mai multe voturi din partea românilor decât ar reuşi să câştige din partea maghiarilor, acesta în contextul actual al izbucnirii noului val de creştere a partidelor naţionaliste. Cel de-al treilea dezavantaj este faptul că nu putem să satisfacem aşteptările care vin din partea comunităţii, conform cărora ar trebui să avem un candidat propriu.
Care este punctul meu de vedere în ceea ce priveşte candidatul propriu la alegerile prezidenţiale?
Lucrez de ani de zile în diverse calităţi în cadrul Uniunii, muncesc de ani de zile în scopul înnoirii, reformării organizaţiei. Împreună cu politicienii din generaţia mea am ales calea construirii continue, nu am încercat niciodată să răsturnăm masa de pe o zi pe alta şi să strigăm în gura mare că de azi noi suntem UDMR-ul. La toate nivelele Uniunii, în cadrul structurilor locale, judeţene, naţionale ori în cadrul autorităţilor locale şi centrale, în parlament, în guvern lucrează sute de tineri ori persoane nou venite în UDMR. Înnoirea trebuie să fie un proces şi nu o revoluţie, acei politicieni care au muncit mult, au învăţat mult, au dovedit şi se bucură de încrederea comunităţii să poată urca pe scara ierarhică încet dar sigur.
Această abordare, respectiv înnoirea s-a bucurat mereu de sprijinul comunităţii maghiare. Există nenumărate exemple care ne spun că odată cu alegerilor locale sau generale sau a alegerilor interne comunitatea a sprijinit noul, a cerut mereu schimbarea. Cu ocazia campaniei pentru alegerile euro-parlamentare, când am avut şansa să mă întâlnesc şi să vorbesc nemijlocit cu mii de persoane, am constatat că, deşi majoritatea oamenilor nu mă cunoşteau, priveau în mod pozitiv candidatura mea, constatând cu satisfacţie că în sfârşit pot întâlni tineri, pot vedea feţe noi în viaţa publică.
Problema candidatului UDMR la alegerile prezidenţiale le-aş analiza în acest context. Candidatul comunităţii maghiare la alegerile prezidenţiale trebuie să fie un politician care nu şi-a început cariera politică în 1989. În cazul căruia relativa necunoaştere poate fi transformată în avantaj, pentru care candidatura nu este „un exerciţiu obligatoriu” ci o provocare. În acest context sprijin candidatura Domnului Kelemen Hunor.
Când trebuie luată această decizie?
Au apărut în media maghiară din România mai multe voci care susţin că în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali din 27 iunie trebuie să se decidă dacă vom avea candidat propriu sau nu şi, în măsura în care este posibil, să se numească persoana în cauză. Eu cred că trebuie să decidem în mod obligatoriu numele candidatului. Partidele politice româneşti muncesc deja în mod vizibil la a creşte cota candidatului oficial sau neoficial al formaţiunii respective, cursa pentru alegerile prezidenţiale a început de câteva luni bune. UDMR-ul nu are ce aştepta: câştigăm aproape trei luni dacă decidem acum cine va fi imaginea viitoarei campanii electorale.
