Kelemen Hunor ar trebui să fie candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale

Problema lansării unui candidat din partea UDMR la prezidenţialele din toamnă se anunţă a fi una extrem de interesantă. Consultările interne arată negreşit că este nevoie de un candidat propriu, fapt subliniat şi de sondajul de opinie efectuat înaintea alegerilor euro-parlamentare. Nu este la fel de clar însă cine ar urma să ocupe această poziţie. Cred că nu va reprezenta vreo noutate dacă voi înşira numele celor 4 posibili candidaţi: Borbély László, Frunda György, Kelemen Hunor şi Markó Béla.

De ce este importantă candidatura – din punct de vedere al candidatului?
Frunda György nu este popular şi un politician cunoscut la nivel naţional pentru că a fost preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, ori pentru că este senator sau avocat. De două ori a fost candidatul UDMR la alegerile prezidenţiale, într-o perioadă în care nu prea se întâmpla să vedem politicieni maghiari înfruntându-se de la egal la egal cu politicieni români, cu şanse reale de a câştiga disputele. Electoratul maghiar era mândru că are un candidat propriu, care de fiecare dată face faţă situaţiei, puteau fi mândri de faptul că singurul „păcat” al candidatului maghiar este că e maghiar. Reuşeau să se identifice cu acesta, credeau în cauza pe care o susţinea, din această cauză au mers la vot cu mai mult entuziasm, dar, ceea ce este important din prisma alegerilor prezidenţiale din 2009, l-au aşezat undeva foarte sus din punct de vedere al încrederii şi al respectului. Dacă întrebăm omul de rând despre rezultatele concrete al activităţii lui Frunda György ca senator sau ca avocat, sunt sigur că foarte puţini vor reuşi să răspundă în temă. În schimb, toată lumea ştie că a fost candidat la prezidenţiale.
Oricine ar fi candidatul UDMR-ului, dacă reuşeşte să facă o figură frumoasă în această ipostază, ar câştiga foarte mult în ceea ce priveşte notorietatea, recunoaşterea şi încrederea, în primul rând în ochii comunităţii maghiare, dar nu este de neglijat nici influenţa pe care ar căpăta-o în cadrul Uniunii ori felul în care va fi privit de politicienii români.

De ce este importantă candidatura – din punct de vedere al organizaţiei?
Poate cel mai clar răspuns ar fi: UDMR-ul, cu cele 5-9 procente ale sale, este puternic dacă poate înclina balanţa. Aşa a fost în 1996, în 2000 şi în 2004, când Uniunea „a încoronat regele”, deoarece acel partid sau acea coaliţie urma să guverneze care a reuşit să câştige sprijinul UDMR-ului. Voi aminti doar în paranteză că am putut, putem vedea cu toţii ce se întâmplă când se poate guverna fără sprijinul UDMR.
Scopul este, aşadar, ca în turul doi al alegerilor prezidenţiale să cerem electoratului maghiar să voteze un candidat sau altul, iar, ca urmare, să putem încheia o înţelegere politică în concordanţă cu interesele comunităţii pe care o reprezentăm.
În cazul în care nu lansăm un candidat propriu, ne vom lovi de cel puţin trei dezavantaje: Primul este faptul că nu se va putea măsura ponderea voturilor maghiarilor, deci nu se va putea încheia acea înţelegere despre care vorbeam. Al doilea dezavantaj se manifestă în posibilitatea ca acel candidat care va fi sprijinit de UDMR şi de votul comunităţii maghiare să piardă mai multe voturi din partea românilor decât ar reuşi să câştige din partea maghiarilor, acesta în contextul actual al izbucnirii noului val de creştere a partidelor naţionaliste. Cel de-al treilea dezavantaj este faptul că nu putem să satisfacem aşteptările care vin din partea comunităţii, conform cărora ar trebui să avem un candidat propriu.

Care este punctul meu de vedere în ceea ce priveşte candidatul propriu la alegerile prezidenţiale?
Lucrez de ani de zile în diverse calităţi în cadrul Uniunii, muncesc de ani de zile în scopul înnoirii, reformării organizaţiei. Împreună cu politicienii din generaţia mea am ales calea construirii continue, nu am încercat niciodată să răsturnăm masa de pe o zi pe alta şi să strigăm în gura mare că de azi noi suntem UDMR-ul. La toate nivelele Uniunii, în cadrul structurilor locale, judeţene, naţionale ori în cadrul autorităţilor locale şi centrale, în parlament, în guvern lucrează sute de tineri ori persoane nou venite în UDMR. Înnoirea trebuie să fie un proces şi nu o revoluţie, acei politicieni care au muncit mult, au învăţat mult, au dovedit şi se bucură de încrederea comunităţii să poată urca pe scara ierarhică încet dar sigur.
Această abordare, respectiv înnoirea s-a bucurat mereu de sprijinul comunităţii maghiare. Există nenumărate exemple care ne spun că odată cu alegerilor locale sau generale sau a alegerilor interne comunitatea a sprijinit noul, a cerut mereu schimbarea. Cu ocazia campaniei pentru alegerile euro-parlamentare, când am avut şansa să mă întâlnesc şi să vorbesc nemijlocit cu mii de persoane, am constatat că, deşi majoritatea oamenilor nu mă cunoşteau, priveau în mod pozitiv candidatura mea, constatând cu satisfacţie că în sfârşit pot întâlni tineri, pot vedea feţe noi în viaţa publică.
Problema candidatului UDMR la alegerile prezidenţiale le-aş analiza în acest context. Candidatul comunităţii maghiare la alegerile prezidenţiale trebuie să fie un politician care nu şi-a început cariera politică în 1989. În cazul căruia relativa necunoaştere poate fi transformată în avantaj, pentru care candidatura nu este „un exerciţiu obligatoriu” ci o provocare. În acest context sprijin candidatura Domnului Kelemen Hunor.

Când trebuie luată această decizie?
Au apărut în media maghiară din România mai multe voci care susţin că în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali din 27 iunie trebuie să se decidă dacă vom avea candidat propriu sau nu şi, în măsura în care este posibil, să se numească persoana în cauză. Eu cred că trebuie să decidem în mod obligatoriu numele candidatului. Partidele politice româneşti muncesc deja în mod vizibil la a creşte cota candidatului oficial sau neoficial al formaţiunii respective, cursa pentru alegerile prezidenţiale a început de câteva luni bune. UDMR-ul nu are ce aştepta: câştigăm aproape trei luni dacă decidem acum cine va fi imaginea viitoarei campanii electorale.

Realitatea TV şi Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc

Realitatea TV a trimis la Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc un reporter tânăr, dornic de afirmare. Păi, a fost senzaţional, ce să zic…

Ulterior mi-a părut rău că nu am prins mai multe transmisiuni în direct de la faţa locului, deoarece cele 3 minute pe care le-am prins din greşeala au fost bogate în evenimente. Este posibil ca gafele să se fi datorat fricii reporterului care o fi fost aruncat în elicopter fără voia lui şi nu mai ştia cum să lege două fraze. Ori poate era doar bleg de felul lui.

Prima greşeală este pardonabilă: reporterul transmitea că s-au adunat 100.000 de mii de pelerini, fapt nemaiîntâlnit în România până acum. Spun pardonabilă, pentru că se poate ca această cifră să nu fi fost inventată de el ci şoptită în cască din studio. Pentru cei care nu ştiu vă spun că nu este deloc o raritate ca la Şumuleu Ciuc să se adune sute de mii de persoane de Rusalii.

În ceea ce priveşte a doua gafă, mă amuză şi acum. Am putut afla, că slujba se desfăşoară în limbile maghiară şi latină, în latină pentru ca să înţeleagă şi străinii participanţi la slujbă. Mi-am imaginat cum străinii mergeau spre casă după slujbă şi discutau: veni, vidi, vinci…

Ce mă deranjează cel mai mult într-o campanie?

1. Când o organizaţie judeţeană a UDMR demarează acţiunea de postare a afişelor pe panourile oficiale abia după ce îi ameninţ că le voi lipi eu personal.

2.Când stafful unei campanii judeţene imi planifică turneul electoral, astfel ca timpul programat pentru vizita într-o localitate să fie de opt ore. La întrebarea mea privind motivele unei astfel de decizii, răspunsul este: aşa am considerat necesar.

3. Când turneul meu electoral într-un judeţ ajunge să fie planificat cu maximă seriozitate abia după ce se află că alături de mine va fi prezent şi preşedintele Markó Béla.

4. Când organizaţiile judeţene sunt invitate să participe la manifestarea de lansare a campaniei electorale cu 80-100 de membrii, iar în cele din urmă încap cu toţii într-un Logan.

Mai sunt trei săptămâni de campanie, deci cu siguranţă voi mai reveni pe marginea acestui subiect…

Discursul meu la Congresul UDMR

Stimate doamne şi domni, stimaţi delegaţi ai Congresului!

În urmă cu 10 ani, am intrat pentru prima dată pe uşa sediului Prezidiului Executiv din strada Republicii. Eram student, iar părul îl aveam mult mai lung. Timp de câteva luni aveam sarcina de a citi ziarele de dimineaţă, decupând articolele mai interesante, pe care le lipeam pe o coală albă de hârtie, apoi le intitulam şi catalogam. Acest proces pe atunci încă complicat îl numeam monitorizarea presei. De atunci însă şi monitorizarea presei – şi multe alte – au trecut printr-un amplu proces de schimbare. M-am schimbat şi eu la rândul meu (sau cel puţin aşa sper). În continuare merg zilnic să lucrez la acelaşi sediu din strada Republicii, în continuare citesc ziare, însă sarcina mea nu se mai rezumă doar la decuparea şi lipirea articolelor interesante.

Sunt mândru că lucrez în structura UDMR, iar cunoştinţele şi experienţa acumulată până în prezent în cadrul Uniunii, doresc să o aprofundez astfel încât datorită muncii mele noi tinerii să putem considera că merită să decidem în favoarea rămânerii pe pământul natal.

Prima mea experienţă europeană semnificativă a avut loc în anul 2000. Călătoream spre Danemarca. Am primit viza daneză într-o singură zi, deoarece la vremea respectivă puţini cetăţeni români călătoreau spre această ţară. Neexistând curse aeriene lowcost, eram nevoit să merg cu trenul, fiind necesar astfel să obţin şi o viză de tranzit de la Consulatul Germaniei din Sibiu. După 30 de ore de aşteptare în stradă, am şi obţinut documentul necesar. La graniţa dintre Germania şi Danemarca trecerea frontierei a fost o pură formalitate, călătorii trebuiau doar să-şi arate paşapoartele după care vameşul mergea mai departe.

Dar când aceştia au zărit paşaportul românesc de culoare vişinie, m-au obligat să despachetez conţinutul rucsacului meu de 80 litri, verificând în detaliu fiecare din obiectele mele personale. Până şi şosetele împachetate le dădeau de bănuit controlorilor. Se comportau cu mine de parcă eram un infractor. Cu alte cuvinte: a fost o experienţă negativă de care nu îmi amintesc nici azi cu plăcere.

De atunci însă s-au schimbat multe. Într-o direcţie bună. Pentru noi, tineretul de azi, Europa are o cu totul altă semnificaţie decât pentru părinţii noştri. Eu încă îmi amintesc de dulciurile aduse pe ascuns din Ungaria, de Trabant-urile est-germane. Însă pentru cei mai tineri decât mine, şi pentru cei care votează pentru prima dată în acest an, nu mai au habar despre aceste lucruri. În concepţia lor Europa nu mai reprezintă un tărâm al miturilor şi legendelor, nu mai reprezintă Canaanul intangibil. În percepţia noastră de acum Europa este mult mai concretă, reală, tangibilă.

La solicitarea şi cu sprijinul Conferinţa Tineretului Maghiar, a organizaţiilor de tineret maghiare am acceptat această nouă postură, ce reprezintă totodată şi o nouă provocare pentru mine. Mi-am asumat cu plăcere sarcina candidării deoarece am convingerea că trebuie să aducem Europa mai aproape de tineri, trebuie de asemenea să-i oferim tineretului şansa de a ajunge în Europa. Pentru tinerii maghiari din Transilvania Europa înseamnă libertate şi şansă. Înseamnă libertatea de a circula, şi şansa pentru o educaţie competitivă şi de calitate, posibilitatea aprofundării studiilor şi şansa evoluţiei individuale, a obţinerii unui loc de muncă, posibilitatea de a clădi un viitor.

Avem mult de muncit şi acasă. Avem foarte multe de făcut în privinţa lărgirii şanselor şi posibilităţilor pentru tineri. De asemenea avem multe probleme nerezolvate în domeniul învăţământului şi al dezvoltării profesionale, al posibilităţilor de obţinere a unui loc de muncă, al întemeierii şi siguranţei familiei.

Mulţi consideră că tinerii nu sunt interesaţi de politică, motiv pentru care nici nu participă la vot. Aceasta se datorează poate şi greşelii noastre, a politicului, politicienilor. Este evident faptul că abordarea tineretului, a tinerilor nu este posibilă prin organizarea a câtorva chefuri şi concerte electorale. Interesul tinerilor pentru politică nu se va schimba de pe o zi pe alta după o campanie electorală.

Trebuie să fim permanent preocupaţi de această chestiune, menţinând mereu problema pe ordinea de zi şi oferind soluţii reale tinerilor, in special celor care sunt primii afectaţi de deciziile adoptate azi de către politicieni.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Păţania Premierului Emil Boc cu fundul lui Mircea Badea

În cadrul unei emisiuni în direct premierul Emil Boc i-a reamintit realizatorului de emisiuni Mircea Badea că: „Domnul Badea a promis într-o emisiune a domniei sale, dacă guvernul acesta până la sfârşitul anului face ceva kilometri de autostradă din cât a promis, va pune nişte pene de păun pe fund şi va defila în Piaţa Victoriei.” Nu era declaraţia vreunei vedete fabricate de OTV, nici nu era vorba de vreo găselniţă a presei de scandal, ci era o manifestare a mult iubitului prim-ministru al mult iubitei noastre ţărişoare.

Comic este faptul că invitaţii Domnului Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei se distrau pe seama lui Emil Boc pe motiv că acesta a stat în vârful picioarelor la o şedinţă foto comună, pentru a nu părea atât de scund cum este în realitate. Invitaţii comentau evenimentul în stilul eufemistic caracteristic emisiunii, când a intervenit telefonic Premierul pentru a preciza: nu a stat în vârful picioarelor pentru a părea mai înalt, ci pentru că era obosit şi îşi relaxa piciorul după o zi lungă şi obositoare. Apoi, ca un fapt divers, a amintit despre promisiunea domnului Badea cu penele în fund.

Mircea Badea îşi încheie mereu emisiunile cu fraza: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Există foarte mult adevăr în aceste cuvinte!!!

Lost In Translation?

Sper că întregul scandal generat de vizita preşedintelui Ungariei Sólyom László în România se datorează unei greşeli de traducere. Preşedintele Ungarie a sosit în România la invitaţia „autoguvernării” Harghita. În limbajul de specialitatea folosit în administraţia publică maghiară această sintagmă înseamnă consiliu judeţean. Însă traducerea directă înseamnă autoguvernare, cuvânt care a generat scurt circuitul în grădina lui Băsescu. Adică este speranţa mea că problema a fost generată de această banalitate.

Nu odată mi s-a întâmplat ca în discuţii cu un partener cetăţean maghiar, acesta să mă privească nedumerit când eu foloseam sintagmele consiliu local sau judeţean, respectiv consilier. La ei nu aşa se numesc. Sinonima acestora acolo este autoguvernarea, aşa cum şi minoritatea română din Ungaria beneficiază de autoguvernare (curios, nimeni nu se supără la noi din cauza asta). Este cel mai firesc lucru de pe planetă ca Sólyóm László să declare că vine în România în urma invitaţie lansate de autoguvernarea Harghita (ei neavînd cuvântul consiliu judeţean!). Iar un translator neiniţiat în această temă foloseşte sintagma autoguvernare în loc de consiliu judeţean.

Oricât de mult aş spera că lucrurile sunt aşa de simple, ştiu că nu este aşa. Partidul România Mare nu mai intră în legislativ în 2008, dar nu pentru că s-a emancipat poporul şi a dispărut curentul naţionalist, ci pentru că lumea s-a săturat de Vadim şi gaşca lui. Este mult mai bine să sprijini naţionalismul elegant, vandabil, să te alături unei grupări care urăşte cel puţin la fel de mult ungurii ca şi gaşca lui Vadim, dar este la guvernare şi este acceptat de Europa. Dacă Sólyom László nu ar fi folosit cuvântul autoguvernare, s-ar fi descoperit că avionul militar care l-ar fi transportat a bombardat civili în timpul celui de-al doilea război mondial. Ori poate că s-ar fi încercat introducerea unor tancuri în Secuime prin tuneluri secrete, concomitent cu vizita preşedintelui Ungar. Scuze, în aşa numitul Ţinut Secuiesc, cum foloseşte media în limba română.

Aceasta este esenţa „cazului” Sólyom. Să lovim cât mai puternic în minoritatea maghiară, să vadă românii îmbibaţi de puternice sentimente naţionaliste că nu au rămas singuri, au pe cine conta. Iar în toamnă au pe cine vota…

Actualitate

Doamnelor şi domnilor, din cauza crizei economice am stins lumina din capătul tunelului.

Calvarul deportaţilor din Secuime

Nu trece an ca pe masa Parlamentului să nu ajungă vreun proiect de lege care urmăreşte rezolvarea problemei românilor „persecutaţi” din Ţinutul Secuiesc. De cele mai multe ori este vorba de nişte propuneri absurde, dar lupta cu retorica naţionalistă este mereu crâncenă. Zilele acestea a ajuns în Parlament proiectul de lege privind facilităţile oferite familiilor de români care, persecutate fiind, au plecat după ’89 şi acum doresc să se reîntoarcă în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Desigur este vorba despre grija firească şi normală a iniţiatorilor şi nu despre vreo manevră electorală.

Iată ce scrie un cotidian ediţia de azi: Câţiva parlamentari ai PRM şi PSD au iniţiat un nou proiect de lege împotriva maghiarilor din Ţinutul Secuiesc. Proiectul prevede încurajarea reîntoarcerii familiilor de români în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Conform iniţiatorilor proiectului legislativ, familiile de români au fost „alungate” din aceste trei judeţe, după 21 decembrie 1989, de „iredentiştii maghiari”.

Cum e cu aceste familii alungate? Care este adevărul de fapt? Politica pentru minorităţi a sistemului comunist s-a desfăşurat pe mai multe paliere şi a fost un adevărat succes. Să amintesc doar câteva exemple: vânzarea „pe bucată” a saşilor, expansiunea bisericii ortodoxe, modificarea componenţei etnice a zonelor locuite preponderent de minoritatea maghiară. Această ultimă manevră a dus la „alungarea” românilor de după schimbările din ’89. Aceste persoane venite din spaţiul extra carpatic au fost mereu străini în noua lor casă. Nu au reuşit să se acomodeze nici dacă s-a asigurat locuinţă, locuri de muncă întregii familii, de cele mai multe ori în funcţii de conducere, ceea ce însemna şi salarizare peste mediu. Nu au reuşit să se acomodeze pentru că nu cunoşteau limba vorbită pe stradă, nu erau familiarizate cu specificul zonei, cu tradiţiile, cultura, etc. Iar cu prima ocazie, după schimbările din ’89, s-au întors de unde au venit, acasă. Acolo, unde se simt cu adevărat acasă. Nimeni nu a fost alungat, nimeni nu a fost obligat, nimeni nu a fost persecutat. Au vrut o viaţă mai bună, au plecat pentru că aceasta a fost alegerea lor firească şi uite că dintr-o dată au devenit eroi. Săracii. Huoooo… jos cu iredentiştii maghiari!

PS Nu zic că nu au fost câteva conflicte izolate, dar este o exagerare să generalizăm.

Epurare politică pe bază de competenţă

Despre această metodă mi-a povestit unul din membrii, activiştii unui partid. Nu vă voi dezvălui despre care partid este vorba, pentru că nu este important. Am învăţat însă cum se face epurare politică pe bază de competenţă.

După un an de trăit intensiv în Bucureşti am crezut că nu mă mai poate surprinde nimic. Zilele acestea unul din liderii tineri ai vieţii politice mi-a povestit că, atunci când au venit la guvernare au concediat doar specialiştii slab pregătiţi din ministerul lor. Când am pus sub semnul întrebării spusele sale, mi-a zis: noi am aplicat metoda epurării politice pe bază de competenţă, adică am concediat adevăraţii specialişti numai dacă nu s-au înscris în partidul nostru.

Am ştiut din totdeauna că merită să înveţi, merită să fii un bun specialist, deoarece vei culege roadele muncii tale…

PS Cititorilor foarte curioşi le voi spune totuşi că este vorba de unul din următoarele partide (în ordine alfabetică): PDL, PNL, PSD.

Încă un geniu al Carpaţilor

În 2008 un preşedinte de partid, cu legea în faţă, formulează următoarea plăngere (click pe scrisoarea originală, varianta scanată):

Domnul preşedinte a uitat să menţioneze că mai mulţi candidaţi au părul blond, ceea ce nu este tipic locuitorilor din Neamţ. S-a născut încă un geniu al Carpaţilor!